CAND AI ASCULTAT ULTIMA DATA MUZICA?

Ce inseamna pentru tine o seara relaxanta? O petreci singur sau in compania cuiva drag? Mai stii cand ai ascultat ultima data muzica?

Multi dintre noi, cei care suntem ocupati sa dam tot ceea ce avem mai bun pe parcursul zilei, avem nevoie sa ne destindem la final de zi sau de saptamana. Felul in care alegem sa facem acest lucru spune defapt ce avem in suflet, dincolo de fata pe care o aratam public, ajungem in intimitatea noastra, dam costumul jos si pur si simplu traim, radem si simtim.

O seara perfecta

O seara reusita inseamna mai mult decat faptul ca in sfarsit te poti aseza pe canapea, iti poti ridica picioarele si, cum spun americanii, iti poti „lasa parul jos”. Dar seara perfecta nu este o intamplare, ci necesita o planificare atenta, un decor primitor, lumina ambientala si bineinteles, muzica.

Daca ai ales contextul, acum poate sa inceapa distractia, care poate sa includa compania placuta a partenerului, conversatia antrenanta pe subiecte filosofice cu prieteni, simple povesti despre intamplarile de peste zi, mancare cu adevarat gustoasa, gatita cu dragoste si un pahar de vin, rece, savuros si incitant.

Uneori esti atat de ocupat ca nici nu iti mai amintesti cand ai ascultat ultima data muzica. E momentul sa lasam putin antreprenoriatul, leadershipul sau rigorile conducerii unui business si pur si simplu sa fim. Asculta „The Evening Show cu Bogdan Rusu”, episodul 2.

Emotia unei melodii

Muzica este acel mod de a evada in interior, chiar si atunci cand esti doar tu, iar daca selectia de piese se completeaza cu felul in care te simti, iti aduce odihna si bunastarea de care ai nevoie, ba chiar as spune ca iti da incredere in tine.

Fie ca las un algoritm sa aleaga pentru mine piesele, gen Spotify, sau stiu exact ceea ce vreau sa ascult, si dau iama in colectia personala, o seara fara melodie este de neconceput pentru mine.

Uneori simt nevoia sa simt ritmul, sau sa aud instrumentatia bogata, iar alteori vreau doar sa am un fundal pe care sa pot sa imi petrec finalul zilei perfect.

Ca fost realizator de emisiuni la radio, am avut mereu pasiunea de a face playlist-uri si de a le amesteca in asa fel incat sa rezulte o colectie unica, o aranjez ca pe o calatorie, in care mereu descoperi ceva nou.

The Evening Show ep.2 + vinul potrivit

In episodul pe care l-am postat in acest articol vei regasi o compilatie de blues, jazz chiar si bossa nova. Piesele sunt mixate delicat direct de pe discuri vinil, cu o calitate inalta a sunetului, cu o atentie deosebita la finete. Setul de melodii din acest episod pune accentul pe completarea dintre o voce puternica si o orchestratie bogata, precisa si spectaculoasa si curge lin pe tot parcursul, asa incat sa nici nu sesizezi cum a trecut o ora.

Recomand un vin bun, racit si decantat atat cat trebuie, servit in pahare cu picior inalt.

Poti incerca selectia Bodega Pietroasele – Domeniile Zoresti, o crama din judetul Buzau, iar recomandarea mea este sa incerci „Drumul de la Vie”, cupajul dintre soiurile Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra. Aceasta combintatie are un buchet si o complexitate cu multa personalitate, este usor astringent si are o aroma de fructe de padure. Este un vin demisec, asadar este popular atat cu doamnele cat si cu domnii. Suna bine?

De ce fac asta?

Muzica este dupa mine o necesitate pentru toti oamenii care isi respecta latura creativa, artistica si culturala. Am fost mereu constient de aceasta inclinatie a mea, inca de mic copil, si sunt convins ca muzica nu ma va parasi niciodata, oricat de complexa devine viata.

Ascult muzica acasa, in masina si pe strada, in casti, insa uneori vreau sa ma implic si mai mult. Atunci este momentul in care o idee creativa, inspirata de o intamplare sau o traire, se transforma intr-o excursie muzicala, o experienta foarte intima pe care o inregistrez si o impartasesc cu voi toti.

„The Evening Show with Bogdan Rusu” este un astfel de exmplu de proiect de suflet, unde aleg muzica pe care doresc sa savurez eu insumi o seara linistita sau chiar incarcata de romantism. Acesta este sentimentul asociat emisiunii.

Te invit sa asculti si tu selectia mea muzicala din aceasta serie, si sa ai seri intr-adevar frumoase, alaturi de cineva special.

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.